Indignare

Românii sunt mult prea încuiați la minte să înțeleagă majoritatea lucrurilor care se întâmplă în țara asta. Toți au ideea aia de “degeaba încercăm să facem ceva că oricum nu o să se schimbe nimic” (completez eu acum - “că suntem prea proști să ne dăm seama că nefăcând nimic și sperând să “pice pară mălăiață” din cer se va schimba ceva, chiar dacă ignorând pur și simplu, cu inconștiență idioată, realitatea, înrăutățim lucrurile”). Urăsc oamenii ăștia ignoranți care se plâng de tot ce e în jur și de faptul că totul merge prost, fără să își dea seama că tot sistemul ăsta tâmpit este chiar ei. Ei pot să schimbe, dacă vor, dar nu sunt în stare să își dea seama de asta pentru că sunt mult prea încuiați la minte. “De ce nu sunt bani să asfalteze strada mea?” Pentru că ești idiot și nu ești în stare să te ridici împotriva lucrurilor nedrepte; “lasă că merge și așa” nu e o scuză de om rațional, conștient - e o scuză de om laș, leneș, care decât să își folosească mintea și energia să facă lucrurile să meargă bine, preferă să stea în mizerie, printre semenii lui proști, cu aceeași mentalitate, formând un fel de perpetuum mobile care se hrănește din indiferență și generează dacă nu tot atâta, mai multă indiferență. Un cerc vicios care roade tot, din cauza lașității, fricii și lenei de care toți dau dovadă. “De ce să mă duc la protest, oricum nu contează o persoană” - pentru că tu nu ești singura persoană, chiar dacă ești UNA singură și ești zero într-o mulțime, gândește-te câte alte persoane ca tine sunt, care gândesc la fel. Majoritatea decide, dacă majoritatea este proastă, minoritatea pierde automat, toți se influențează orbește între ei și ajung să strice tot. “De ce să merg la protest când pot să stau acasă la căldură? Lasă-i pe ceilalți în frig!” - dovadă de egoism și ipocrizie dusă la culme; dorești schimbare, îi îndemni pe ceilalți să ia inițiativă, ca apoi tu să stai să vezi cum ei se chinuie și atunci când reușesc, tu să fii cel mândru de oamenii tăi, cei care au făcut schimbarea. Popor hotărât dar nehotărât, popor care renunță mult prea ușor; de ce nu băga parlamentul în seamă protestele din 2012? Pentru că sunt români și ei știu că românii renunță foarte ușor. De ce oamenii noștri trebuie să moară ca să își dea seama societatea de ce a provocat indiferența lor? Pentru că toți tratează problemele cu nepăsare, lăsând totul pe seama celorlalți. Ceilalți lasă pe seama altora și așa ajungem să nu facem nimic și să nu progresăm în veci. Suntem învățați să tăcem și să înghițim tot, fără se observăm cum se degradează totul în jurul nostru. Iar atunci când unii se trezesc la realitate și arată clar și răspicat că s-au săturat și vor schimbare, dau peste prostia majorității, un zid de nepăsare și “las-o pe seama ălora, că știu ei mai bine”, când de fapt nici “aceia” nu au nicio idee ce se întâmplă și care e rostul lor în funcțiile în care sunt. Un zid rece, tare, care în cele din urmă răcește toată fierbințeala mișcărilor care doresc schimbare, pentru că sunt mult prea maleabile și ușor de influențat. Trebuie să ne ridicăm, să spunem lucrurilor pe nume, să spunem clar și răspicat ce nu ne convine și să nu renunțăm când vedem că nu merge. În cazurile astea principiul cu “cel mai deștept cedează primul” e cel de care se folosește puterea, știind că poporul e mai deștept. Aici trebuie să privim din perspectiva noastră, să schimbăm principiul pentru noi, pentru că noi suntem cei importanți, nu ei; “cel mai prost cedează primul” - ăsta trebuie să fie motto-ul nostru și pe asta să ne bazăm când vrem schimbare; nu renunțăm până când nu primim ce ni se cuvine, cei de la putere tot oameni ca noi sunt, tot la fel puteau ei fi în locul nostru și noi în locul lor, situația aceeași, problemele aceleași. Problema e convingerea cu care trebuie să tratăm lucrurile.